Să facem pâine!

Pâinea făcută în casă poate fi privită uneori ca un moft. Este un moft după 12 ore petrecute în birou, când ajungi acasă şi abia de mai ai vreme să te opreşti la magazinul din colţ să cumperi o pâine care era proaspătă azi dimineaţă şi care deja ştii că mâine dimineaţă va avea elasticitatea şi rezistenţa la rupere a unui cauciuc de maşină.

Dar cine mai are vreme să frământe pâinea, să o aştepte – ca pe o domnişoară care se primeneşte pe îndelete – să crească, să o frământe din nou şi din nou să o mai lase ceva vreme să crească? Apoi să stea până se rumeneşte în cuptor şi (culmea!) să îţi mai şi ardă buricele degetelor când încerci să o tai prea devreme.

Şi atunci când te întorci la tastatură, cu vârfurile degetelor pulsând supărător de la aburul fierbinte care a izbugnit din pâine, stai să te gândeşti de ce să faci pâine în casă.

Pentru că mirosul îţi aduce în minte tot farmecul copilăriei. Şi mireasma începe de când adaugi drojdia şi mirosul ei crud şi înţepător se amestecă cu făina. Pentru că sub mâna ta se leagă în mod absolut miraculos apa cu făină. Pentru că drojdia în efervescenţa ei îţi transmite numai energie şi gânduri de bine. Pentru că frământarea pâinii înseamnă soare şi căldură, înseamnă prosoape uşor pudrate de făină. Înseamnă aşteptare şi nerăbdare. Pentru că fiecare pâine crescută este o victorie personală: eu am făcut asta!

Pentru că aluatul e docil şi elastic şi îţi suportă toate capriciile creative. Poate să stea fie simplu, uşor crestat cu cuţitul, fie împletit, fie în formă de floare sau de coroană.

Şi apoi, de îndată ce pâinea intră la cuptor, începe cea mai dulce şi chinuitoare aşteptare. Când întreaga casă ţi se umple treptat de miros de pâine, când aroma se insinuează lângă tine şi coacerea pâinii este un crescendo de miresme care este cea mai satisfăcătoare aromoterapie posibilă.

Şi nici să nu mai pomenesc de momentul de maximă tensiune când pâinea este tăiată şi putem afla în sfârşit ce se ascunde sub coajă.

Şi sunt doar câteva motive pentru care ar trebui să ne facem singuri pâinea. Şi din aceste motive am decis ca prima întâlnire să fie despre pâine – pentru că oricum de la ea încep toate celelalte.